Psalms 6

Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu coarde, în șeminit. Un psalm al lui David.

1 Doamne, nu mă mustra în mânia Ta
și nu mă disciplina în furia Ta.
2Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne, căci sunt slab.
Vindecă-mă, Doamne, căci oasele-mi sunt îngrozite.
3Sufletul meu este foarte îngrozit,
iar Tu, Doamne, până când…?

4Întoarce-Te, Doamne, salvează-mi sufletul,
mântuiește-mă datorită îndurării Tale!
5Căci în moarte nu este vreo amintire despre Tine;
în Locuința Morților, cine Îți va mulțumi?

6Sunt sleit de atâtea suspine.
În fiecare noapte îmi scald patul
și-mi inund așternutul cu lacrimi.
7Mi-a slăbit ochiul de atâta întristare,
a îmbătrânit din cauza tuturor dușmanilor mei.

8Depărtați-vă de la mine, voi, toți cei ce comiteți nelegiuiri,
căci Domnul a auzit glasul plângerii mele.
9 Domnul a auzit cererea mea,
Domnul mi-a primit rugăciunea.
10Să fie făcuți de rușine și îngroziți peste măsură toți dușmanii mei!
Să dea înapoi și să fie făcuți de rușine într-o clipă.
Copyright information for RonNTR